Consecințele leziunilor de gleznă


Bogdan DariciucMedic specialist Ortopedie-Traumatologie Entorsele de gleznă sunt unele din cele mai frecvente leziuni întâlnite în traumatologie.

ENTORSĂ de GLEZNĂ -- Fractură de Gleznă -- Dureri de Gleznă -- Primele zile

Cel mai frecvent mecanism de producere a entorselor de gleznă este cel de inversiune glezna este rotată în exterior și talpa piciorului este adusă în interior. Caracteristici: ligamentul talo-fibular anterior este cel mai frecvent afectat consecințele leziunilor de gleznă stă la originea unor eventuale sechele — durere cronică sau instabilitate cronică; leziunile sunt de la simple elongații până la rupturi complete, cu afectarea mai multor ligamente și leziuni asociate capsulare, tendinoase sau osteocondralecare dictează gravitatea și prognosticul entorsei de gleznă.

Consecințe ale leziunii gleznei

Instabilitatea cronică este principala sechelă de care se plâng pacienții după o entorsă de gleznă. Aceasta poate apărea după un singur eveniment traumatic. Literatura actuală de specialitate clasifică instabilitatea cronică laterală de gleznă în 2 tipuri: mecanică; funcțională.

Instabilitatea mecanică articulară, osoasă, tendinoasă implică pierderea anatomiei normale a regiunii laterale a gleznei, cu pierderea stabilității.

consecințele leziunilor de gleznă

Instabilitatea funcțională este secundară pierderii propriocepției și controlului neuromuscular. Trebuie să diferențiem instabilitatea simptom subiectiv resimțit de către pacient de laxitatea consecințele leziunilor de gleznă obiectivată prin examen clinic.

Numeroase patologii de la nivelul gleznei leziuni osteocondrale, sindrom de conflict, corpi străini, sinus tarsi syndrome etc pot provoca o senzație de instabilitate fără prezența laxității sau prezența unei probleme de control neuromuscular. În fața unui tablou de instabilitate cronică de gleznă după o entorsă de gleznă, după eliminarea diferitor patologii susceptibile să provoace senzația de instabilitate, principala dificultate este diferențierea instabilității funcționale de instabilitatea determinată de laxitatea cronică.

Acest dezechilibru neuro-muscular este consecința lezării mecanoreceptorilor la nivelul ligamentului colateral lateral. Cum se pune diagnosticul?

Instabilitatea cronică laterală de gleznă după entorsa externă de gleznă

Principalele teste clinice pentru evidențierea unei laxități laterale de gleznă sunt: varus force și sertar anterior. Varus force test Talar tilt test evaluează ligamentul calcaneo-fibular. Se efectuează bilateral — examinatorul stabilizează tibia şi peroneul cu o mână, iar cu cealaltă prinde piciorul și îi imprimă o mișcare de inversiune — testul este pozitiv dacă gradul de translație a piciorului este mai mare decât pe partea sănătoasă. Sertar anterior Anterior Drawer test este un test care evaluează ligamentul talo-fibular anterior.

Examinatorul stabilizează tibia şi peroneul cu o mână, iar cu cealalta prinde piciorul și, menținându-l într-o ușoară flexie plantară, îl trage în sus; testul este pozitiv dacă gradul de translație a piciorului este mai mare decât pe partea sănătoasă. Clișee radiologice ale antepiciorului Varus force test cu un unghi mai mare de 15 grade sau o diferență mai mare de 10 grade în raport cu glezna controlaterală sunt  sinonime cu ruptura de ligament talo-fibular anterior și ligament calcaneo-fibular.

Pentru testul- sertar anterior — o valoare de 10 mm sau o diferență de 5mm între cele 2 glezne este patologică. Ecografia permite un bilanț ligamentar și tendinos.

Consecințele leziunilor de gleznă,

Bilanțul lezional este o etapă esențială de diagnostic, care determină conduita terapeutică. Care este tratamentul indicat? În absența unui tratament, instabilitatea laterală de gleznă determină apariția unor leziuni asociate impingement antero-lateral, sindrom de conflict anterior sau posterior, leziuni osteo-cartilaginoasecare, în final, duc la artroză cu distrugerea articulației.

consecințele leziunilor de gleznă

Datorită faptului că majoritatea pacienților care suferă de instabilitate cronică de gleznă după o entorsă de gleznă nu prezintă laxitate laterală anormală este indispensabil începerea unui tratament de reeducare proprioceptivă. Acest tratament urmărește ameliorarea controlului neuromuscular al gleznei cu refacerea echilibrului muscular și al controlului postural.

În caz de eșec după consecințele leziunilor de gleznă tratament de reeducare funcțională bine condus pentru instabilitate cronică laterală de gleznă cu laxitate anormală poate fi propusă intervenția chirurgicală de reparare chirurgicală. Intervenția chirurgicală de primă intenție poate fi propusă în funcție inflamația diagnosticului articulației umărului vârsta pacientului; nivelul activității sportive; prezența unei laxități importante.

Entorsă acută a gleznei

Aceste tehnici prezintă numeroase variante pentru reproducerea funcției izometrice a diferitor fascicule ale planului ligamentar lateral al gleznei. Postoperator, este necesară o imobilizare cu atelă gipsată sau orteză,tratament anticoagulant pe perioada imobilizării,tratament antalgic,antiinflamator și profilaxie antibiotică.

Reeducarea precoce permite obținerea unor rezultate net superioare unei imobilizări prelungite.

consecințele leziunilor de gleznă

Activitatea sportivă poate fi reluată la 2. Literatura actuală de specialitate clasifică instabilitatea cronică laterală de gleznă în 2 tipuri: mecanică și funcțională.

  1. Consecințele leziunilor de gleznă Formular de căutare
  2. Entorsă acută a gleznei - Wikipedia

Tratamentul presupune reeducarea funcțională, cu ameliorarea controlului neuromuscular al gleznei, refacerea echilibrului muscular și al controlului postural.

În caz de eșec după un tratament de reeducare funcțională bine condus poate fi propusă intervenția chirurgicală. Intervenția chirurgicală de primă intenție poate fi propusă în funcție de: vârsta pacientului, nivelul activității sportive, prezența unei consecințele leziunilor de gleznă importante.

Exista anumiti consecințele leziunilor de gleznă care cresc riscul de producere a entorselor, cum ar fi oboseala muschilor. Entorsele va pot afecta: Glezna - mersul pe jos sau exercitarea pe o suprafata inegala, aterizand incomod dintr-un salt; Genunchiul - Pivotarea in timpul unei activitati atletice; Incheietura - aterizare pe o mana intinsa in timpul unei toamne; Degetele - Vatamarea schiului sau supraestensiunea la jocul cu sporturi de racheta, cum ar fi tenisul. Copiii au zone de tesut mai moale, numite placi de crestere, aproape de capetele oaselor. Ligamentele din jurul unei articulatii sunt adesea mai puternice decat aceste placi de crestere, astfel incat copiii sunt mai susceptibili sa experimenteze o fractura decat o entorsa. Factorii de risc pentru entorse Factorii care contribuie la entorse includ: Conditii de mediu.